Ambasada Olandei a reacționat public după ce în presă au apărut imagini că ambasadoarea Stella Ronner-Grubacic a petrecut cu familia lui Nelu Iordache, condamnat la închisoare, în primă instanţă, pentru deturnare de fonduri.
ATAC DUR al unui deputat PSD la adresa lui Hans Klemm: “ați sprijinit #CORUPȚIA?”
Scandalul a luat amploare în condițiile în care Ambasada Oldandei condusă de Stella Ronner-Grubacic a reacționat față de legile Justiției, iar la scurt timp a fost filmată la masă cu unii din cei mai controversați afaceriști români, condamnați pentru fapte asimilate corupției.
Ambasadoarea spune că vacanța a fost una „privată”
„Doamna ambasador Stella Ronner-Grubacic şi familia sa au petrecut o vacanţă de ski privată în Poiana Braşov. Doamna Ronner-Grubacic nu se afla acolo în calitatea sa oficială”, au transmis reprezentanții ambasadei.
Mai mult, ambasadoarea dă de înțeles că „s-a trezit” la masă cu afaceristul menționat, dat fiind că „la Revelion au participat sute de invitați”. În plus, se mai arată că „nu a existat nicio consultare prealabilă cu doamna ambasador cu privire la amplasarea la masă”.
Reamintim că Olanda s-a aflat printre țările care au avertizat „să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei”.
Liviu Pleșoianu apel neașteptat pentru studenți: „Un tânăr cu adevărat LIBER nu …