facebook
Actualitate Cultural International

Premiul “Thomas Mann” câştigat de Mircea Cărtărescu. Felicitări, maestre

„În ultimele patru decenii, Mircea Cărtărescu a devenit cea mai importantă voce din literatura română, la început prin poemele sale, apoi prin romanele, povestirile şi eseurile sale. Cu «Orbitor», această fascinată trilogie polifonică, Mircea Cărtărescu s-a înscris în literatura universală“, a fost motivaţia juriului.

Kovesi reacționează fără precedent față de Antena 3: „Nu am făcut niciodată presiuni sau activități de imixtiune”

Distinţia, acordată de Academia Bavareză de Arte Frumoase, se numără printre cele mai prestigioase ale literaturii germane.

Într-adevăr, îl avem, şi ne mândrim cu el. Astfel de oameni fac cunoscută mândra npastră ţară, România. De ei avem nevoie în astfel de momente de nelinişte. Felicitări, maestre.

Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. Este profesor doctor la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, poet, prozator, critic literar şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN România şi al Parlamentului Cultural European. A semnat peste 25 de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”.

Mircea Cărtărescu debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză “Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia Desant’83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul.

Leave A Comment

Continut Sponsorizat

Se încarcă...