facebook
Actualitate

Scrisoare plină de revoltă adresată lui Valentin Popa: “Nu distrugeți ce n-ați apucat încă să distrugeți”

Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii în guvernul Dacian Cioloș, a trimis o scrisoare usturătoare ministrului Educației, Valentin Popa, prim-ministru Viorica Dăncilă și lui Liviu Dragnea.

“Apel către mediocrități:

Stimate domnule ministru, profesor, doctor, inginer și conducător de doctorat al Universității Ștefan cel Mare, Valentin Popa,
Stimată doamnă prim-ministru Viorica Dăncilă,
Stimate domnule Liviu Dragnea,

Ați decretat de curând ca toate universitățile ce n-au plecat capul, care nu s-au iscălit pe faimoasa scrisoare de susținere, ba chiar unele care au criticat fățiș și fără rezerve conducerea țării, să fie pedepsite corespunzător. Să li se ia fiecare al zecelea loc bugetat de masterat, de doctorat și câteva zeci de la licență, după care să se împartă universităților mai mici și cu mai puține rezultate, dar mai cuminți, mai loiale și mai iubitoare de adevăr politic pesedist. Încă un efort și veți împlini idealul comunist; pentru inceput, în munca universitară: de la fiecare după capacități, fiecăreia după nevoi”.

Ironii usturătoare adresate celor trei, dar și  “celorlalți mari lideri cu care vă asemănați față de profesionalism, de performanță academică “.

“E drept, vă știm de mult obiceiul înrădăcinat de a împărți resursele bugetare după toane politice. Vă cunoaștem și obsesia de a elimina orice voce critică, orice opinie diferită, orice nu seamănă a laudă la adresa domniilor voastre. Le cunoaștem foarte bine încă de dinainte de democrația originală post-decembristă, când se încerca sufocarea oricărei forme de gândire liberă. Am supraviețuit atunci și vom supraviețui și acum, dar despre altceva doresc să vă scriu.

E drept, cunoșteam de mult disprețul, râca și invidia dumneavoastră și a celorlalți mari lideri cu care vă asemănați față de profesionalism, de performanță academică și, mai ales, față de ”telectuali ”. Văd acest lucru nu numai din zeciuiala impusă membrilor consorțiului Universitaria”, aceasta fiind numai o mișelie a ultimelor zile, ci din întreaga atitudine pe care o exhibați cu nerușinarea politrucilor comuniști de altădată. Cum anume?

Din modul în care ridicați din sprâncene când vedeți un doctorat documentat și realizat cu adevărat în ani de zile (”Dar de ce, căci cu un plagiat termini în nici o zi?”). Din privirile neîncrezătoare pe care le aruncați celor ce țin în mână cărți prea stufoase (”De ce și cu ce folos oare?”). Din bănuiala pe care o aveți față de profesorii și cercetătorii care nu caută aranjamente și favoruri discrete, ci caută a-și împlini cariera cu rezultate reale în loc de diplome goale (”Ce-o fi-n neregulă cu ei?”).

Ați reușit în ultimele decenii, bucată cu bucată, să distrugeți cea mai mare parte a învățământului românesc. Teama de a fi demascați, de a fi înfruntați de o masă critică formată din profesori, cercetători și studenți, părea din ce în ce mai mică pe zi ce trece. Vechiul adevăr, vechile standarde au fost înlocuite treptat cu noile standarde, unele parafate ”democratic” în comitete și comiții împănate cu politruci controlați politic din Kiseleff. Cu toate acestea, câteva insule tot au rămas și tot persistă să continue. Într-una din aceste insule mă aflu și eu și, recunosc, mă fac vinovat de aceeași îndrăzneală”.

Taxe tot mai mari pentru singurele universități care “își justifică cu adevărat existența”.

“Aceste câteva universități cărora plănuiți să le impuneți dijme tot mai mari sunt singurele care mai formează studenți la anumite standarde. Școlile doctorale ale acestor câtorva universități sunt singurele care își justifică cu adevărat existența, spre deosebire de oceanul de teze de doctorat provenite din fabricile de plagiate din atâtea județe. Cercetarea științifică din aceste universități este, în fapt, singura cercetare științifică care se mai face în mediul universitar din România. Înțelegeți, vă rog, că prin aceste măsuri nu faceți decât să sabotați singurele insule de excelență academică din întreaga țară.

Vă adresez, așadar, un apel. Nu distrugeți ce n-ați apucat încă să distrugeți. Nu puneți piedici de netrecut oamenilor ale căror activități nu le înțelegeți rostul. Nu ne egalizați pe toți trăgându-i pe câțiva în jos, încercând să-i ridicați pe ceilalți. Închideți uzinele de plagiate, nu mai oferiți premii mediocrității și, poate cel mai greu pentru domniile voastre, lăsați-i pe cei cu adevărat competenți să ocupe funcțiile pe care le merită, nu insistați să le luați în ramă acasă.

Faceți toate aceste lucruri și vă veți dovedi mai demni de respect decât toți colegii dumneavoastră de partid din ultimii 70 de ani.

Cu revoltă,
Vlad Alexandrescu”

Leave A Comment

Continut Sponsorizat

Se încarcă...